Atac armat în Philadelphia, soldat cu 4 morţi şi 4 răniţi! Cum a fost surprins agresorul de camerele din zonă – VIDEO

O a doua persoană despre care anchetatorii cred că a luat o armă şi a ripostat a fost, de asemenea, luată în custodia poliţiei în urma împuşcăturilor din cartierul Kingsessing din Philadelphia, a declarat comisarul de poliţie din Philadelphia, Danielle M. Outlaw, relatează CNN, potrivit News.ro.

Copiii răniţi sunt în vârstă de 2 ani, respectiv 13 ani. Starea lor este stabilă.

Trei dintre cei patru morţi aveau vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani, a precizat poliţia. Nu se cunoaşte vârsta celui de-al patrulea decedat. 

Pentru moment, anchetatorii nu cunosc cauza producerii incidentului. “Nu avem absolut nicio idee de ce s-a întâmplat acest lucru. (…) Dar mulţumim lui Dumnezeu că agenţii noştri au fost aici, la faţa locului, şi au răspuns atât de repede cum au făcut-o”, a declarat Outlaw.

Principalul suspect este un bărbat în vârstă de 40 de ani care avea o puşcă de tip AR şi un pistol.

Poliţiştii au fost anunţaţi de împuşcături luni, în jurul orei locale 20:30. Se aflau la o intersecţie şi au găsit câteva victime împuşcate.

“În timp ce se pregăteau să trimită victimele la spital, au auzit, de asemenea, mai multe focuri de armă în susul străzii. La un moment dat, ei au localizat suspectul şi au reuşit să îl urmărească pe acest bărbat, care se deplasa pe jos. Agenţii erau şi ei pe jos şi l-au urmărit”, a relatat Outlaw.

#Philadelphia 🚨VIDEO of mass shooter opening fire on civilians with a rifle in the Kingsessing neighborhood of Philadelphia leaving 4 dead and 4 others injured. Police have this shooter in custody Video acquired by @MarkFusetti pic.twitter.com/E6MKmBiIEC

— PhillyCrimeUpdate (@PhillyCrimeUpd) July 4, 2023

Ofiţerii l-au prins în cele din urmă pe suspect pe o alee. “Purta o vestă antiglonţ şi avea mai multe încărcătoare în vestă. Avea, de asemenea, un scanner şi o puşcă de tip AR şi un pistol sub corp”, a declarat Outlaw.

Aproximativ 50 de tuburi de cartuşe uzate au fost găsite în locurile unde a tras.

“În acest moment, nu vedem o legătură între victime şi atacator”, a spus Outlaw. “Cercetăm zona pentru a obţine cât mai multe informaţii, pentru a identifica martori, pentru a identifica unde sunt amplasate camerele de luat vederi şi pentru a face tot ce putem pentru a afla de ce s-a întâmplat acest lucru”, a declarat comisarul de poliţie.

Incidentul din Philadelphia a intervenit la o zi după ce două persoane au fost împuşcate mortal şi alte 28 au fost rănite, dintre care aproape jumătate erau copii, după ce s-a tras la o petrecere în aer liber într-un cartier din Baltimore, Maryland. Poliţia a spus că încă mai caută suspecţii în cazul acestui incident.

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *