Tu cât de repede poți găsi ursul din această imagine? Poate că ne vom uita printre copaci, ori ne vom imagina că este ascuns prin colțurile pozei, sau, de ce nu, poate că se...
„Avizul dat de ministrul Boloș spune foarte clar în ce condiții pot fi mărite pensiile. Noi am solicitat o ședință de coaliție mâine (n. r. luni), pentru a lămuri această sarabandă a declarațiilor, nu...
Vestea morții micuței a fost dată chiar de familia acesteia, transmite Reuters preluat de Agerpres. Fetiţa a murit la ora 01:45 GMT, a scris Dean Gregory, tatăl ei, într-un comunicat emis de organizaţia Christian...
În deceniile care au urmat, stațiunea a rămas în administrarea marilor confederații sindicale care au moștenit patrimoniul, dar din „perla turismului românesc” riscă să devină o stațiune a betoanelor părăsite, potrivit Ziarul de Vâlcea. Ultimul hotel...
„Cu adâncă tristețe vă transmit că mama mea s-a stins din viață pe 8 noiembrie, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. A fost o femeie cu totul specială. Un om care și-a trăit viața...
”Duminică seară, o intervenţie dificilă a jandarmilor montani a avut loc în Munţii Apuseni, mai exact între Vârful Bihor şi Vârful Curcubăta Mică, în judeţul Alba. În jurul orei 18.30, un angajat al parcului...
“Este un fel de schizofrenie. Dacă vreți să îmi der scuze pentru denumirea bolii e altceva. Dl. Mario de Mezzo are o iritație când aude de mine. Vreau să vă anunț pe dvs, ,...
Pe 30 noiembrie, conform Codului Muncii, românii au două zile libere legale, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei și pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Cum cele două zile pică joi și...
”Avem nevoie de un cadru legal care să permită pentru viitor integrarea unitară a tuturor informaţiilor privind teritoriul administrativ şi structura populaţiei în baze de date spaţiale. Avem recensământul agricol finalizat şi avem...
”Cei 40 de muncitori blocaţi înăuntrul tunelului sunt în viaţă. Le-am trimis apă şi hrană”, anunţa, duminică, într-un comunicat un comandant de rang înalt din cadrul Forţei naţionale indiene de intervenţie în caz de...