O metodă absolut șocantă de transport al drogurilor a fost descoperită de autoritățile columbiene în orașul Cali.
O femeie în vârstă de 27 de ani, care părea a fi însărcinată, a fost arestată după ce poliția a descoperit că „sarcina” ei era, de fapt, o proteză din latex plină cu cocaină.
Cocaină ascunsă într-o burtă falsă
Sub burtica falsă, femeia ascundea nu mai puțin de 5.600 de doze individuale de cocaină, gata pregătite pentru distribuție. Aceasta călătorea cu un autobuz interurban, iar comportamentul ei suspect a atras atenția polițiștilor, care au decis să efectueze un control amănunțit.
După verificări, oamenii legii au constatat că „sarcina” era o proteză special concepută pentru a simula o burtă de gravidă. Potrivit autorităților, o astfel de proteză poate fi cumpărată cu aproximativ 590 de lire sterline și este tot mai des utilizată de traficanții de droguri pentru a evita controalele.
Femeia a fost reținută și acuzată de trafic de stupefiante, iar ancheta continuă pentru a identifica rețeaua din care făcea parte. Poliția columbiană atrage atenția că metoda este tot mai populară în rândul traficanților care operează la nivel internațional.
Imaginile cu burtica falsă și drogurile descoperite în interior au fost făcute publice de autorități, în încercarea de a arăta ingeniozitatea periculoasă a rețelelor de traficanți și de a preveni astfel de situații în viitor.