Anchetă pentru încălcarea Codului Aerian după prăbușirea unui avion în Arad – Două persoane au murit

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au deschis o anchetă pentru infracțiuni prevăzute în Codul Aerian, după accidentul aviatic produs sâmbătă, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața.

Incidentul a avut loc în jurul orei 11:30, când un avion ultraușor de tip Zodiac, înmatriculat YR-5078, s-a prăbușit în curtea fostei fabrici de vagoane marfă din Arad, situată pe Calea Aurel Vlaicu, în apropierea Gării.

Anchetă pentru încălcarea Codului Aerian

În urma impactului, ambii ocupanți ai aeronavei au murit pe loc. Din fericire, nimeni nu a fost rănit la sol, la momentul producerii accidentului fiind prezenți doar paznicii fabricii, care au alertat autoritățile.

Cercetările vizează posibila încălcare a art. 112 din Legea 21/2020 (Codul Aerian), raportat la art. 122, respectiv neîndeplinirea sau încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu, faptă urmată de moartea uneia sau mai multor persoane.

Ancheta este desfășurată in rem, adică în legătură cu fapta, nu cu persoane anume.

Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile a anunțat că desfășoară, la rândul său, o investigație privind siguranța zborului. Fosta fabrică unde s-a prăbușit avionul este închisă din luna iunie a acestui an, după ce proprietarii americani au decis oprirea activității.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *