Directivele UE cer demolarea barajelor pentru ca peștii să poată înota liberi. Obiectivul oficial este restabilirea cursurilor naturale, astfel încât până în anul 2030 să existe 25.000 de kilometri de râuri cu curgere liberă, fără baraje, fără stăvilare și fără obstacole care ar împiedica sedimentele, organismele sau, desigur, peștii să noate nestingheriți.

În numele acestei idei, România a fost obligată să raporteze progrese și să modifice legislația. Consecința este una foarte clară. În loc ca un baraj să poată fi abandonat doar în situații grave, precum riscuri naturale sau avarii majore, noua procedură permite închiderea sau demolarea unui baraj mult mai ușor, inclusiv la solicitarea oricărui deținător sau chiar prin decizia instanțelor.

Astfel, ONG-urile pot cere desfințarea oricărui baraj dacă apreciază că acesta afectează mediul. Un caz emblematic este barajul de la Răstolița, finalizat în proporție de 90%, dar niciodată pus în funcțiune, blocat zeci de ani la rând, tocmai din cauza unor ONG-uri care au contestat proiectul.

În realitate, aceste baraje sunt puncte esențiale pentru hidroenergie și pentru protecția împotriva inundațiilor. Dar directivele europene pun pe primul plan libera circulație a faunei acvatice, chiar dacă prețul este sacrificarea unor investiții strategice.

Rămâne întrebarea esențială. Dacă barajele se golesc, se închid sau se pregătesc pentru demolare, pentru ca peștii să poată circula mai comod, atunci cine va asigura apa și energia României în momentele critice?