Ajunul Crăciunului 2025. Tradiţii, obiceiuri și superstiții. De ce se mătură pragul casei și ce riști dacă nu faci acest lucru

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri este măturatul pragului casei în seara de Ajun. În credința populară, pragul reprezintă hotarul dintre lumea de afară și spațiul sacru al căminului. Prin măturarea lui, oamenii alungă ghinionul, energiile negative și spiritele rele, făcând loc norocului și belșugului în anul care urmează. Se spune că cei care ignoră acest obicei riscă să lase necuratul să le treacă pragul sau să atragă lipsuri și neînțelegeri în familie.

Ajunul Crăciunului este bogat în semne și ritualuri menite să aducă sănătate, iubire și prosperitate. De pildă, sărutul sub vâsc în noaptea de Ajun este asociat cu norocul în dragoste, în timp ce evitarea acestui gest ar putea atrage ghinion sentimental. De asemenea, mâncatul unui măr în această zi este considerat un simbol al sănătății, iar oferirea unui dar, oricât de mic, promite un an plin de împliniri.

Pentru protecție, în multe gospodării se așază căței de usturoi pe masă sau la ferestre, obicei întâlnit și de Sfântul Andrei, menit să țină departe farmecele și duhurile rele. Lumânările aprinse în noaptea de Crăciun nu trebuie stinse de oameni, ci lăsate să se consume singure, semn că anul viitor va fi unul bun. Primirea colindătorilor este, la rândul ei, un simbol al belșugului, iar ușa casei trebuie închisă de gazdă, nu de musafiri, pentru ca norocul să nu fie alungat.

Tot în Ajun, tradiția spune că nu este bine să dai bani cu împrumut, dacă vrei un an liniștit, iar fetele care țin post negru pot avea șansa să-și viseze ursitul.

Ziua de Crăciun aduce alte superstiții interesante. Spălatul pe față cu apă în care se află o nucă și un bănuț ar aduce noroc și sănătate, iar o baie făcută în această zi ar simboliza curățenia sufletească pentru tot anul. Unele semne considerate accidente, precum vărsarea vinului sau răsturnarea cutiei cu chibrituri, sunt văzute ca semne de bun augur. În schimb, purtarea încălțămintei noi sau aruncarea gunoiului pot alunga norocul.

Crăciunul este, înainte de toate, sărbătoarea familiei. Este momentul în care generațiile se reunesc, se împart daruri și se creează amintiri, cu speranța că respectarea tradițiilor va aduce un an mai bun, mai bogat și mai armonios pentru toți, potrivit sursei. 

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *