
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a finalizat cercetările în dosarul „Ferma Dacilor”, dispunând trimiterea în judecată a patronului Cornel Dinicu, a Adelinei Elena Ilie și a administratorului statutar Vitomir Adrian Ristin. Cei trei, alături de societatea comercială care administra pensiunea, vor răspunde în fața magistraților Judecătoriei Mizil pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
În incendiul de la Ferma Dacilor, din decembrie 2023, au murit 8 oameni
Decizia vine la doi ani de la incendiul devastator din 26 decembrie 2023, care a dus la distrugerea integrală a complexului turistic din Tohani și la moartea a opt persoane, printre care și trei copii, victimele fiind private de orice șansă reală de salvare.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2016-2023, inculpații au operat unitatea turistică prin încălcarea sistematică a legii, funcționând fără autorizație de construire sau avize de securitate la incendiu din partea ISU. Deși s-au făcut demersuri pentru „intrarea în legalitate”, acestea au fost realizate tot prin eludarea normativelor tehnice. Conform rechizitoriului, tragedia a fost declanșată de un defect de natură electrică, apărut într-o instalație realizată în regie proprie, fără proiect și subdimensionată. Mai exact, pensiunea folosea o rețea electrică proiectată inițial pentru o simplă pompă de apă cu o putere de doar 8 Kw, insuficientă pentru consumul masiv al unei structuri de cazare cu restaurant și bucătărie.
Înculpații au operat unitatea turistică prin încălcarea sistematică a legii
Expertizele tehnice realizate de instituții precum INSEMEX Petroșani și Institutul Național de Criminalistică au demonstrat că subdimensionarea cablurilor și lipsa sistemelor de protecție adecvate au dus la încălzirea excesivă a instalației și la aprinderea izolației.
Dezastrul a fost amplificat de faptul că lemnul utilizat în construcție nu fusese ignifugat, iar instalația de detectare și alarmare la incendiu nu a funcționat în momentul critic. În prezent, Cornel Dinicu și ceilalți doi administratori se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, urmând ca instanța să stabilească gradul de vinovăție pentru cumulul de nereguli care a transformat pensiunea într-o capcană mortală.
