Incendiu la un tren cu 200 de pasageri, în apropiere de Vaslui

Un incendiu a izbucnit joi dimineață la un tren de călători aflat pe linia ferată în apropiere de municipiul Vaslui, incidentul având loc în jurul orei 4:40, în zona localității Roșiești, potrivit presei locale.

Incendiu la un tren cu 200 de pasageri

Trenul transporta aproximativ 200 de pasageri și a rămas blocat pe linie în urma izbucnirii focului. Până la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul a fost stins de angajații CFR, care au intervenit cu stingătoarele din dotarea trenului.

Detașamentul Vaslui a intervenit în această dimineață în cazul unui tren rămas blocat pe linia ferată, în urma unui incendiu care a fost lichidat de angajații CFR, cu stingătoarele din dotare, a transmis ISU Vaslui.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și un microbuz, încadrate cu 10 militari. Din fericire, niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

După evaluarea situației și asigurarea zonei, trenul a fost tractat cu o altă locomotivă până în gara Vaslui, unde călătorii și-au putut continua deplasarea.

Autoritățile urmează să stabilească cauza exactă a incendiului, incidentul fiind tratat ca unul fără victime, dar care a provocat întârzieri în traficul feroviar din zonă.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *