Generalul Gheorghiță Vlad a subliniat necesitatea unei societăți reziliente, punând accent pe importanța unei industrii capabile să susțină un efort de război.
El a menționat că există discuții privind o politică de combatere a dezinformării, dar și o politică de pregătire a populației. În acest sens, Ministerul Apărării Naționale lucrează la un proiect de modificare a legii 446, care vizează pregătirea populației pentru apărare.
Renunțarea la armata obligatorie a adus un deficit nu doar pentru România, ci și pentru toate țările NATO, a avertizat generalul Gheorghiță Vlad.
În cadrul discuțiilor din cadrul NATO, s-a evidențiat îmbătrânirea rezervei operaționale și lipsa unor programe coerente pentru pregătirea populației. În plus, tinerii nu sunt educați în spiritul patriotic ca în trecut.
Cu toate acestea, generalul subliniază că nu este vorba de reproșuri, ci de găsirea unor instrumente necesare pentru a avea o populație pregătită și o societate rezilientă.
„Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a mai declarat Gheorghiţă Vlad, citat de Realitatea PLUS.
Este o inițiativă care speră să contribuie la crearea unei rezerve operaționale mai tinere și mai bine pregătite, astfel încât țara să fie mai bine echipată în fața posibilelor amenințări.