Moarte suspectă la Spitalul Sfântul Pantelimon: Un fiu acuză medicii de neglijență fatală

Un nou caz șocant zguduie din temelii Spitalul Sfântul Pantelimon din București. Un bărbat acuză medicii că i-ar fi ucis tatăl, care a fost internat la secția de Terapie Intensivă după ce a suferit un infarct.

Fiul acestuia susține că moartea tatălui său a survenit din cauza unui tratament incorect și a neglijenței medicale.

Detalii alarmante dezvăluite de anchetă

Investigația, realizată la cererea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a scos la iveală detalii îngrijorătoare. Pacientul a fost găsit în stare foarte gravă și a stat intubat timp de 10 zile, perioadă în care medicii au depus toate eforturile pentru a-i salva viața, conform primei reacții oficiale a spitalului.

În urmă cu două luni, pacientul, un vârstnic de 84 de ani, a suferit un infarct pe stradă. Fiul său reclamă că primul echipaj SMURD sosit la fața locului nu avea medic, iar al doilea echipaj a ajuns după 15 minute. În acest timp, starea pacientului s-a agravat.

Evoluția stării pacientului

După transportarea la Spitalul Sfântul Pantelimon, pacientul a fost transferat pe secția de terapie intensivă în comă indusă. Deși inițial specialiștii au afirmat că pacientul va fi scos din comă în două-trei zile, acesta a fost perfect conștient a doua zi și le-a mulțumit medicilor pentru salvarea vieții sale.

Cu toate acestea, pacientul a suferit un nou infarct a doua zi și a intrat din nou în comă.

Fiul pacientului susține că tatăl său a primit o cantitate insuficientă de noradrenalină, similara cazurilor anterioare de deces suspecte în același spital.

După ce medicii au promis administrarea noradrenalinei, aceștia nu l-au mai lăsat să-și vadă tatăl și nu au mai oferit informații despre starea acestuia. Două zile mai târziu, fiul a fost informat despre decesul tatălui său.

Reacții oficiale și suspiciuni de mușamalizare

Plângerea depusă de bărbat a dus la deschiderea unui dosar penal împotriva medicilor pentru neglijență. Ancheta desfășurată la Spitalul Sfântul Pantelimon a fost condusă de doi pensionari, Luca Sorin Ion și Octavian Melintescu, ridicând suspiciuni de mușamalizare.

Spitalul Sfântul Pantelimon a reacționat oficial, declarând că pacientul suferea de multiple comorbidități și avea o pneumonie severă.

„Pacientul Burlacu Aurel, de 84 de ani, a fost adus în urma unui stop cardiac resuscitat în stradă de echipajele SMURD (…) Intubat între 3 și 13 mai 2024, în final producându-se decesul cu toate eforturile depuse”, a explicat unitatea medicală, citată de Realitatea PLUS.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *