O situație alarmantă a avut loc în comuna Răscruci, județul Cluj, unde un băiețel de doar 11 ani a fost internat la spital cu o rană la mână, provocată de un alt copil în timpul unei joacă.
Potrivit informațiilor disponibile, incidentul s-a petrecut pe o stradă din zonă, când minorul a fost tăiat accidental cu o sticlă de bere.
Incident grav în județul Cluj
Se pare că totul s-a întâmplat foarte rapid, iar în timpul jocului, unul dintre copii a găsit o sticlă, pe care a spart-o, provocându-i astfel leziuni colegului său, conform mărturiei unei localnice citate de Realitatea PLUS.
La scurt timp, o ambulanță a ajuns la fața locului, transportând victima la spital pentru îngrijiri medicale.
Comportamentul agresiv al băiatului care a provocat incidentul i-a șocat pe colegii săi, iar părinții acestora s-au arătat îngrijorați. Aceștia au declarat că micuții nu mai doresc să participe la cursuri din cauza temerilor legate de agresiunile suferite din partea colegului lor.
„Am fost împreună cu copiii în curtea școlii, iar acum nu vor să mai meargă la ore, de frică. Au fost loviți și scuipați de colegul lor”, au spus părinții, adăugând că au discutat cu conducerea școlii și sunt încurajați să depună o plângere oficială în legătură cu situația actuală, relatează Realitatea PLUS.
