Astăzi, 4 octombrie 2024, Poliția Română desfășoară o amplă operațiune națională, în cadrul căreia au loc peste 300 de percheziții la persoane suspectate de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Mai exact, 316 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în aplicare în toate județele țării, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R.
Peste 300 de percheziții la nivel național
Acțiunea este parte a unei investigații coordonate de Serviciul de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul IPJ Constanța, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Dosarul penal vizează o rețea de comercializare ilegală a armelor și munițiilor, care ar fi operat printr-o firmă din afara țării.
Conform anchetei, societatea respectivă ar fi vândut arme și muniții supuse autorizării prin intermediul unui site online. Produsele ar fi fost livrate prin firme de curierat, fără a fi declarate autorităților vamale, încălcând astfel legislația națională privind regimul armelor și munițiilor.
Scopul acțiunii este creșterea gradului de siguranță publică și eliminarea din circuitul ilegal a armelor periculoase. În paralel, vineri dimineață, polițiștii din întreaga țară organizează acțiuni de tip „razie” pentru prevenirea faptelor antisociale, relatează Realitatea PLUS.