Amenzi drastice pentru utilizarea incorectă a cardurilor de alimente! Iată despre ce este vorba

Autoritățile au anunțat măsuri severe împotriva celor care folosesc cardurile de alimente pentru achiziționarea altor produse, precum băuturi alcoolice sau țigări.

Persoanele surprinse în această situație riscă amenzi de până la 2.600 de lei, iar cardurile le vor fi blocate până la următoarea alimentare.

Utilizarea incorectă a cardurilor de alimente

Tichetele sociale sunt destinate exclusiv achiziției de alimente sau mese calde, iar cei care încearcă să le vândă sau să le schimbe pentru bani se expun, de asemenea, la sancțiuni. Persoanele cu venituri mai mici de 2.210 lei beneficiază de un sprijin social de 250 de lei la fiecare două luni, iar utilizarea acestor fonduri în scopuri necorespunzătoare poate atrage amenzi.

Comercianții care acceptă carduri de alimente pentru produse nepermise se pot alege cu sancțiuni chiar mai mari, de până la 6.500 de lei.

Este important de menționat că cardurile pot fi folosite doar de persoanele pe numele cărora au fost emise. În cazurile în care beneficiarii nu pot merge la magazin, aceștia pot încredința cardul altor persoane, dar doar împreună cu buletinul.

Începând cu 15 octombrie, o nouă tranșă de 250 de lei va fi încărcată pe cardurile de alimente, așa că beneficiarii sunt sfătuiți să utilizeze fondurile în mod corespunzător pentru a evita eventualele sancțiuni, relatează Realitatea PLUS.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *