Un incident șocant a avut loc în Iași, unde o adolescentă de 14 ani a fost găsită fără suflare de către propriii părinți, care au alertat imediat serviciile de urgență prin apel la 112.
La fața locului a sosit un echipaj medical care a încercat să o resusciteze, însă eforturile au fost zadarnice.
Tragedie în Iași
Cadavrul tinerei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza exactă a decesului.
Polițiștii s-au deplasat și ei la locul tragediei pentru a demara cercetările preliminare. „S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Iași, citați de Realitatea PLUS.
