Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de 21 de milioane de lei la o firmă din județul Timiș, specializată în colectarea și comercializarea metalelor neferoase.
În urma verificărilor efectuate în luna februarie, s-a constatat că societatea a tranzacționat aproximativ 420.000 kg de aliaje de staniu și aliaje de staniu (cositor), fără a putea dovedi proveniența acestora.
Evaziune fiscală de 21 milioane lei
Potrivit unui comunicat al ANAF, firma nu a înregistrat în evidențele contabile aceste tranzacții și nu a prezentat documente justificative, ceea ce a ridicat suspiciuni privind vânzarea mărfurilor pe teritoriul național, fără declararea și plata impozitelor și taxelor aferente. Contravaloarea acestor bunuri ar fi fost încasată în numerar, fără o evidență fiscală corectă.
În urma controlului, inspectorii antifraudă au sesizat organele de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor, conform Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, relatează Profit.ro.
ANAF a subliniat că domeniul colectării și comercializării deșeurilor metalice prezintă un risc fiscal ridicat, din cauza diferențelor mari dintre sumele tranzacționate și taxele declarate de societățile implicate.
