O descoperire periculoasă a avut loc luni după-amiază în comuna Perieți, județul Olt, unde un bărbat care efectua lucrări agricole a găsit o bombă cu focosul activ, cel mai probabil provenită din Al Doilea Război Mondial.
Alertă în județul Olt
Incidentul a fost anunțat imediat la 112, iar la fața locului a intervenit echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” Olt. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, proiectilul descoperit era o bombă de aruncător, calibrul 82 de milimetri, trasă, dar neexplodată, cu focosul încă activ.
„Specialiștii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii, o bombă de aruncător, calibrul 82 mm, provenită, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial. Proiectilul avea focosul activ, era tras prin gura de foc și neexplodat”, a declarat Alin Băsășteanu.
Intervenția promptă a pompierilor a prevenit o potențială tragedie, în contextul în care astfel de proiectile rămân extrem de periculoase chiar și după zeci de ani.
Autoritățile reamintesc populației că, în cazul descoperirii unor obiecte suspecte, care ar putea fi elemente de muniție, este esențial ca zona să fie securizată, iar apelul la 112 să fie efectuat imediat, fără a încerca manipularea sau transportarea obiectelor respective.
ISU Olt subliniază că astfel de situații nu sunt rare în zonele în care, în trecut, s-au desfășurat operațiuni militare, iar măsurile de precauție pot face diferența între viață și moarte.
