Un grav accident rutier s-a produs miercuri, în jurul orei 11:00, pe Drumul Național 19, în zona localității Tămășeu, județul Bihor.
Două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, s-au ciocnit violent, iar în urma impactului unul dintre conducătorii auto a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii.
Accident grav pe DN 19, în Bihor
La fața locului au intervenit rapid forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, inclusiv autospeciala de primă intervenție a Detașamentului 2 Oradea, autospeciala de descarcerare grea a Detașamentului 1 Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea și paramedici de la Garda Sălard. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, aflat întâmplător în apropiere, a oprit pentru a acorda ajutor.
„Pompierii bihoreni intervin pentru salvarea vieții unui bărbat rămas încarcerat”, a transmis Alina Butici, ofițer de presă al ISU Crișana.
Potrivit surselor Bihoreanul, bărbatul încarcerat era la volanul unui Volkswagen Caddy. În ciuda eforturilor susținute ale echipajelor medicale, victima, un bărbat de aproximativ 65 de ani, a fost declarată decedată la fața locului, după manevre de resuscitare care s-au prelungit minute în șir.
Polițiștii de la IPJ Bihor au confirmat producerea accidentului la ora 11:02. „În urma accidentului rutier, o persoană a suferit leziuni, fiind investigată medical la fața locului, iar unei alte persoane îi sunt efectuate, în prezent, manevre de resuscitare de către personalul medical specializat în situații de urgență”, a declarat agentul șef de poliție Alin Laza, purtător de cuvânt al IPJ Bihor, citat de Bihoreanul.ro.
Traficul rutier în zonă se desfășoară pe un singur sens, alternativ, fiind dirijat de polițiști. Cercetările la fața locului sunt în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
