Un autoturism în care se aflau două persoane a fost lovit, marți seara, de trenul Regio 11412, care circula pe ruta Hârlău – Iași, în apropierea haltei CFR Ceplenița.
Accident feroviar în județul Iași
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iașia anunțat că cele două persoane din mașină au reușit să se autoevacueze.
„Una dintre victime, un minor în vârstă de 8 ani, a fost asistată medical de echipajul SAJ prezent la fața locului și transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Pentru gestionarea evenimentului, la locul solicitării s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) cu cinci pompieri militari din cadrul Punctului de Lucru Hârlău și un echipaj medical SAJ tip B.
Intervenția a fost finalizată, cazul fiind în curs de cercetare de către autoritățile competente”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași, citați de Realitatea PLUS.