Tragedie în Harghita: Un copil de un an și cinci luni a murit după ce a fost lovit de mașina condusă de mama sa

Un accident deosebit de grav a avut loc marți, în comuna Lunca de Jos, județul Harghita, unde un copil de doar un an și cinci luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit accidental de autoturismul condus chiar de mama sa.

Tragedie în Harghita

Potrivit primelor informații, tragedia s-a produs în momentul în care femeia, în vârstă de 28 de ani, încerca să iasă cu mașina din curtea locuinței. Fără să observe că micuțul se afla în apropierea vehiculului, aceasta l-ar fi acroșat, provocându-i răni extrem de grave.

Echipajele medicale ajunse de urgență la fața locului au încercat să-l resusciteze pe copil, însă, în ciuda eforturilor depuse, viața acestuia nu a mai putut fi salvată.

Ancheta poliției


Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a confirmat incidentul și a deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale tragediei.


„La data de 11 noiembrie 2025, în jurul orei 12:40, polițiștii harghiteni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în comuna Lunca de Jos, sat Valea Rece. Din primele cercetări a rezultat că o femeie de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism în curtea locuinței, ar fi accidentat un minor, în vârstă de 1 an și 5 luni. Din păcate, copilul a suferit leziuni grave și a fost declarat decedat de echipajul medical prezent la fața locului”, se arată în comunicatul IPJ Harghita.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragicul accident, care a îndoliat întreaga comunitate din Lunca de Jos.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *