O tragedie cumplită a avut loc în satul Plopi, comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, unde o femeie de 82 de ani a fost sfâșiată de o haită de câini, în plină zi, chiar în timp ce se întorcea de la biserică.
Atenție: informațiile sunt de o gravitate extremă și pot afecta emoțional cititorii.
Atac în mijlocul satului
Bătrâna se întorcea de la biserică și ținea în mână o pungă cu pomană, primită în cadrul slujbei. Ea ar fi ales o scurtătură pentru a ajunge mai repede la locuința unei rude, moment în care a fost atacată de câini. Localnicii au descoperit scene cumplite, femeia murind în chinuri după agresiunea animalelor.
Reacția primarului: „Nu avem câini fără stăpân”
Cazul a stârnit indignare în comunitate, mai ales după declarațiile primarului localității, care susține că în comună nu ar exista câini fără stăpân.
„Suntem oripilați de ce s-a întâmplat. Nu înțelegem de unde sunt acești câini, atât de flămânzi încât să atace un om și să mănânce din el. Noi nu avem câini fără stăpân în comuna noastră, dar poate le-o fi dat drumul cineva la noi în zonă, cum se mai obișnuiește, din păcate”, a declarat edilul.
Declarația ridică numeroase semne de întrebare, întrucât localnicii spun că prezența câinilor hoinari în zonă nu era o noutate, iar incidentele ar fi fost semnalate anterior.
Ancheta în desfășurare
Poliția și medicii legiști au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei și pentru a identifica originile animalelor. În sat persistă teama că o astfel de dramă s-ar putea repeta, iar oamenii cer măsuri urgente pentru capturarea câinilor agresivi și siguranța comunității.
