Tragedie luni seară pe drumul național DN 3, între localitățile Pietreni și Viișoara, în județul Constanța.
Un bărbat de 55 de ani și-a pierdut viața după ce atelajul hipo pe care îl conducea a fost izbit violent de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.
Accident mortal pe DN 3, în județul Constanța
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Constanța, accidentul a avut loc în jurul orei 17:20, când polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost alertați printr-un apel la 112.
„Din primele cercetări a reieșit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat de 19 ani, și un atelaj hipo, condus de un bărbat de 55 de ani”, au precizat reprezentanții poliției.
În urma coliziunii, căruțașul a suferit răni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la fața locului.
Polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului și eventualele responsabilități ale celor implicați.
Autoritățile fac apel la prudență maximă în trafic, mai ales pe timp de seară, când vizibilitatea este redusă, iar vehiculele cu tracțiune animală sunt mai greu de observat.
