
Noua legislație introduce o schimbare majoră: beneficiarii vor putea încasa imediat doar 30% din suma acumulată, în timp ce restul de 70% va fi plătit eșalonat, lunar, pe o perioadă de opt ani. Măsura afectează direct peste 8,3 milioane de participanți la Pilonul II și aproape un milion la Pilonul III.
Guvernul a argumentat că această formulă apropie sistemul românesc de standardele internaționale, unde pensia este tratată ca venit lunar, nu ca sumă integrală. Totuși, schimbarea a generat nemulțumiri puternice în rândul contribuabililor, obișnuiți până acum să își retragă toți banii odată după pensionare.
Bolnavii de cancer pierd dreptul la retragerea integrală
Una dintre cele mai sensibile prevederi ale proiectului inițial era posibilitatea ca persoanele diagnosticate cu cancer să își retragă integral economiile din fondurile private. Curtea Constituțională a declarat însă articolul neconstituțional, ceea ce a obligat Parlamentul să elimine complet excepția. Procedura legislativă a fost reluată, iar forma finală nu mai conține nicio categorie privilegiată.
Decizia a stârnit reacții puternice, mai ales pentru că mulți dintre cei afectați sunt considerați victime colaterale ale blocajelor din sistemul judiciar, care au întârziat adoptarea legii într-o formă care să le permită accesul rapid la bani.
Dispute politice și acuzații în plen
Dezbaterile din Camera Deputaților au fost tensionate. Reprezentanți ai opoziției au acuzat coaliția de guvernare că limitează accesul românilor la propriile economii. Criticile au vizat în special faptul că nici contribuabilii care plătesc suplimentar la Pilonul III nu vor mai putea retrage integral sumele acumulate.
Majoritatea parlamentară a susținut însă că pensia, prin definiție, este un venit lunar și că noua lege oferă predictibilitate și stabilitate. S-a subliniat și faptul că actul normativ va putea fi ajustat ulterior, după evaluarea OCDE, dacă vor fi identificate probleme în aplicare.
Ce prevede legea în forma finală
Noua lege stabilește că:
– Participanții la Pilonul II și Pilonul III pot retrage imediat maximum 30% din suma acumulată. Restul de 70% va fi plătit lunar, eșalonat pe o perioadă de opt ani. Nu există nicio excepție pentru retragerea integrală, indiferent de situația medicală sau personală.
– Schimbarea reprezintă cea mai amplă reformă a sistemului de pensii private din ultimii ani și va modifica modul în care milioane de români își vor gestiona economiile la momentul pensionării.
– Pensia privată se plăteşte de către furnizor din activele fondului de plată, lunar, către membru, beneficiar, supravieţuitor sau către reprezentantul legal al acestuia, prin serviciu poştal sau bancar, conform dispoziţiilor stabilite prin contractul de plată. Cheltuielile cu plata pensiei private pe teritoriul României se suportă de către membru/beneficiar/ supravieţuitor.
– Furnizorul calculează, reţine, plăteşte şi declară lunar obligaţiile fiscale aplicabile, conform prevederilor Codului fiscal, plata acestora realizându-se din sumele lunare cuvenite membrilor, beneficiarilor, supravieţuitorilor sau reprezentantului legal, după caz.
– În cazul schimbării domiciliului sau a reşedinţei în altă ţară, membrul, beneficiarul, supravieţuitorul sau reprezentantul legal, după caz, păstrează dreptul la pensia privată conform contractului de plată încheiat cu un furnizor din România şi aceasta se poate plăti în acea ţară, în moneda tării respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.
Lovitură pentru pensionari. Ministrul Muncii vine cu vești proaste: Pensiile, înghețate și în 2026
