În ziua de 26 a acestei luni, Biserica Ortodoxă face pomenirea mai multor sfinți cunoscuți pentru viața lor de credință, jertfă și minuni, dar și amintirea unui cutremur de proporții care a zguduit cetatea Constantinopolului în perioada Imperiului Roman de Răsărit.
Calendar ortodox – 26 ianuarie
Astăzi este pomenit Cuviosul Xenofont, împreună cu soția sa, Maria, și fiii lor, Arcadie și Ioan. Originar din Constantinopol și om înstărit, Xenofont s-a remarcat prin viața sa plină de evlavie. După ce și-a trimis fiii la studii în Beirut, aceștia au fost considerați pierduți într-un naufragiu. În urma căutărilor, părinții i-au descoperit la Ierusalim, unde deveniseră monahi.
Întreaga familie a ales apoi viața monahală, fiind cunoscută pentru faptele bune și pentru darul facerii de minuni, sfârșindu-și viața în pace, în credință.
Tot în această zi este amintit marele cutremur petrecut spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea, într-o zi de duminică. Seismul a provocat distrugeri masive în Constantinopol, dărâmând ziduri și numeroase clădiri, în special în zona dintre poarta Troadisienilor și Poarta de Aramă. Cutremurul ar fi durat, potrivit cronicilor, timp de trei luni, perioadă în care împăratul și poporul au organizat procesiuni și rugăciuni publice de pocăință.
Biserica îl pomenește astăzi și pe Cuviosul Simeon cel Bătrân, nevoitor din copilărie, care a dus o viață aspră de pustnicie. Acesta s-a nevoit pe Muntele Sinai, în peștera în care, potrivit tradiției, s-a rugat odinioară Moise, iar mai târziu a întemeiat două mănăstiri, fiind cunoscut pentru viața sa plină de osteneli și minuni.
De asemenea, sunt pomeniți Sfinții Mucenici Anania, preotul, Petru temnicerul și alți șapte ostași, care au trăit în timpul persecuțiilor din vremea împăratului Dioclețian. Aceștia au mărturisit credința creștină cu prețul vieții, fiind supuși la chinuri și, în cele din urmă, înecați în mare.
În calendarul zilei mai sunt pomeniți Cuvioșii Amona și Gavriil, care s-au săvârșit în pace, precum și doi mucenici din Frigia, care au murit în urma bătăilor suferite pentru credința lor.
