Un tren a deraiat marţi în municipiul Arad în apropierea unui sens giratoriu. Două vagoane cisternă, încărcate cu motorină, s-au răsturnat în urma incidentului. Pompierii s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere și o autospecială de descarcerare
CFR anunță că traficul feroviar a fost restricționat în urma unui incident grav petrecut în Arad.
„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 13.00 pe relația Aradu Nou – Arad, din cauza unui incident feroviar, în care este implicat un tren privat de marfă încărcat cu motorină. La ieșire din stația Aradu Nou, 2 vagoane din compunerea trenului privat de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat.
Garnitura privată are în compunere 26 de vagoane încărcate și circula în relația Drobeta Turnu Severin – Arad, relatează Special Arad.ro

În acest moment, reprezentanții SRCF Timișoara analizează, în colaborare cu operatorul național de transport feroviar de călatori, variantele posibile pentru a asigura continuitate în circulaţia trenurilor de călători care erau programate să tranziteze zona respectivă.
De asemenea, facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Timișoara va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Aradu Nou – Arad să fie redeschisă în condiții de siguranță.”, au transmis autoritățile citate de Special Arad. ro.
