Un șofer român de TIR și-a pierdut viața într-un accident grav petrecut pe o autostradă din Germania, după ce camionul pe care îl conducea a intrat violent într-un autocamion aflat pe banda de urgență.
Impactul a fost devastator, iar bărbatul a rămas captiv în cabina complet distrusă.
Accident cumplit în Germania
Tragedia s-a produs pe autostrada A6, în zona Ansbach din Bavaria. Potrivit publicației germane Bild, românul, în vârstă de 53 de ani, a intrat direct în camionul staționat, fără ca vehiculul să prezinte urme de frânare înainte de impact.
În urma coliziunii extrem de puternice, cabina TIR-ului a fost complet strivită, iar șoferul a rămas încarcerat. Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au încercat să îl salveze, însă medicii nu au mai putut face nimic.
„Rănile suferite au fost extrem de grave, iar bărbatul a murit la locul accidentului”, a transmis un purtător de cuvânt al poliției.
Șoferul camionului aflat pe banda de urgență a fost rănit în accident, însă viața acestuia nu este în pericol. Deocamdată, autoritățile nu au stabilit motivele pentru care vehiculul era oprit în acel loc și nici cauzele care au dus la producerea tragediei.
Anchetatorii încearcă acum să afle de ce camionul condus de român a intrat în plin în autocamionul staționat, fără să frâneze. Un expert în accidente rutiere a fost desemnat pentru a reconstitui cu exactitate împrejurările producerii impactului.
