Percheziții DIICOT în Bihor într-un dosar de trafic de persoane. Sute de persoane vulnerabile, presupus exploatate într-o rețea care opera sub paravanul unei asociații

O amplă operațiune desfășurată de procurorii DIICOT și polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a vizat, marți, o presupusă rețea de trafic de persoane și exploatare a persoanelor vulnerabile care ar fi funcționat în județul Bihor sub paravanul unei asociații umanitare.

Dosar de trafic de persoane

Potrivit anchetatorilor, au fost efectuate percheziții la locuințele mai multor persoane, la sediile unor firme și asociații, precum și la Primăria comunei Holod. În centrul investigației se află Asociația Umanitară „Dumbrava DPG – Dumnezeu Poartă de Grijă”, despre care procurorii susțin că ar fi fost folosită pentru a ascunde activități infracționale.

Conform DIICOT, cercetările au început în urma unei sesizări din oficiu formulate de Direcția de Investigații Criminale din cadrul IGPR. Anchetatorii susțin că gruparea ar fi fost constituită în anul 2020 și ar fi fost organizată pe criterii familiale.

Procurorii îl indică drept presupus lider pe Viorel-Teodor Pașca, în vârstă de 55 de ani, alături de mai mulți membri ai familiei sale și alte persoane care, potrivit anchetei, ar fi sprijinit activitatea grupării.

Anchetatorii susțin că scopul rețelei era obținerea de beneficii financiare prin exploatarea unor persoane aflate într-o stare accentuată de vulnerabilitate. Membrii grupării sunt acuzați că ar fi indus în eroare donatori, sponsori și aparținători, prezentând activitatea drept una de asistență socială și medicală, în timp ce ar fi încasat ilegal pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil și ajutoare de înmormântare.

Sute de persoane cu dizabilități psihice

Potrivit procurorilor, în perioada 2020 – iunie 2026, gruparea ar fi recrutat și adăpostit sute de persoane cu dizabilități psihice grave, provenite din spitale și din direcții de asistență socială din mai multe județe.

Victimele ar fi fost cazate în imobile improvizate din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni. DIICOT susține că aceste centre funcționau fără autorizațiile și acreditările prevăzute de Legea asistenței sociale.

Anchetatorii afirmă că persoanele internate ar fi fost ținute în condiții improprii, fără igienă și supraveghere corespunzătoare și fără tratamentul medical necesar. De asemenea, medicamentele ar fi fost administrate necorespunzător de personal fără calificare.

În dosar există și suspiciuni extrem de grave potrivit cărora unele persoane decedate ar fi fost înhumate ilegal pe un teren din apropierea cimitirului greco-catolic, pentru ca membrii grupării să poată încasa ajutoarele de înmormântare.

Prejudiciu estimat la peste 13 milioane de lei

Procurorii estimează prejudiciul total la peste 13 milioane de lei, la care se adaugă importante sume în valută: 884.090 de euro, 161.426 de dolari americani, 52.960 de dolari canadieni și 1.534 de franci elvețieni.

Potrivit anchetatorilor, banii proveneau din drepturile sociale ale victimelor și din donațiile destinate îngrijirii acestora, fiind folosiți în interes personal de membrii grupării.

Spital mobil și echipe medicale pentru salvarea victimelor

Având în vedere starea de sănătate a persoanelor identificate în locațiile percheziționate, autoritățile au mobilizat un dispozitiv medical de amploare. La fața locului a fost instalat un spital mobil pentru evaluarea și stabilizarea victimelor.

La intervenție participă medici legiști din București, Cluj, Mureș și Iași, psihologi ai Departamentului pentru Situații de Urgență și ai IGSU, precum și polițiști criminaliști, luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și inspectori ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Victimele urmează să fie relocate în centre autorizate de asistență socială, după finalizarea evaluărilor medicale.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *