Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că în ultima săptămână, au fost raportate 445 de cazuri confirmate cu rujeolă în România, reprezentând 18% din totalul îmbolnăvirilor din 2023.
Primul deces al sezonului a fost confirmat, victima fiind un bebeluș de 7 luni din Brașov.
Gestionarea și controlul răspândirii virusului în țară
Conform INSP, dacă până la data de 10 decembrie (1 ianuarie – 10 decembrie 2023), au fost notificate 2.010 cazuri confirmate cu rujeolă în 29 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.
La ultimul raport privind cazurile de îmbolnăvire cu rujeolă, numărul a crescut ajungându-se la un total de 2.455 de cazuri (perioada de referinţă 1 ianuarie – 17 decembrie 2023) confirmate în 34 de judeţe şi în Capitală.
Cele mai multe cazuri, potrivit INSP, se înregistrează în:
- Judeţul Mureş – 711,
- Braşov – 510, Cluj – 196,
- Giurgiu – 170,
- Ilfov – 115 şi în Bucureşti – 326,
Este important de specificat faptul că la începutul lunii decembrie, Ministerul Sănătății a declarat oficial epidemia de rujeolă în România, la nivel național.
Starea de epidemie a fost declarată pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă, relatează Arq.ro.
