Polițiștii din Timișoara caută un copil în vârstă de 12 ani, care a plecat de acasă luni, 10 august, și nu a mai revenit.
Familia minorului a sesizat dispariția și a cerut ajutorul autorităților pentru găsirea acestuia.
Băiatul se numește Crastea Ricardo-Albert, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale desfășoară verificări pentru stabilirea locului în care se află.
Semnalmentele copilului dispărut
Ricardo-Albert are aproximativ 1,30 metri înălțime și 50 de kilograme. Are părul șaten, tuns scurt, și ochii căprui.
În momentul în care a plecat de acasă, copilul purta pantaloni scurți de culoare neagră și un tricou gri cu desene.
Apelul polițiștilor către populație
Autoritățile solicită sprijinul persoanelor care l-au văzut pe băiat sau care dețin orice informație ce ar putea contribui la găsirea acestuia.
Cei care pot oferi detalii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliție.
