Frații Tate vor să scape de arestul la domiciliu, din nou – Jurnalist american de renume, la București pentru milionari

Frații Tate vor să scape de arestul la domiciliu. Termenul de judecată vine la câteva zile de când unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști americani conservatori, Tucker Carlson, a venit la București pentru un interviu cu Andrew Tate. 

Cei doi britanici sunt anchetați, alături de alte două persoane de cetățenie română, pentru că ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării unor tinere pentru crerea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării pe site-uri de profil.

Din aceste activităţi, cei doi ar fi obţinut importante sume de bani.

Tinerele erau induse în eroare, prin metoda loverboy, cu privire la intenţia celor doi de a-și întemeia o familie alături de ele, pentru că ulterior, prin violenţă fizică şi constrângere psihică, să fie exploatate sexual și obligate să producă materiale pornografice.

Fraţii Tate au fost reţinuţi şi apoi arestați după mai multe percheziții care au avut loc în Bucureşti, Ilfov și Prahova, la locuinţele deţinute de cei doi frați și de cele două complice.

Anchetatorii au identificat șase persoane exploatate sexual de grupul infracțional.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *