Hippocrate, părintele medicinei, spunea că „alimentele să fie medicamente și medicamentele să fie alimente”.
El a fost primul om care a susținut că bolile nu erau cauzate de supersitie sau zei, ci mai degrabă de dietă, stil de viață și factori de mediu. Într-o perioada în care oamenii nu cunoșteau prea multe despre anatomie (disecția era considerată tabu), Hipocrate avea mare succes în vindecarea afecțiunilor prin ajutarea organismului uman să accelereze puterile de autovindecare. Iată o lista de super-alimente, fiecare dintre acestea posedând cobinatii unice de vitamine și minerale de care organismul are nevoie pentru autovindecare, a lupta împotriva și a rămâne sănătos, potrivit specialiștilor site-ului wakeup-world.com. Nu toate sunt alimente care să se găsească în lanțurile obișnuite de restaurante sau în minimarketurile de la colțul străzii, însă merită efortul să le gășiți și cumpărați și să învățați cum să le încorporați în dietă voastră. Această lista cuprinde numai 7 alimente, însă există și alte alimente care merită să se găsească aici. Lăsăți alimentele să fie medicamete, chiar dacă pe termen scurt sunt mai scumpe, prețul merită dacă luăm în calcul că pot ține cancerul la distanță, scrie Sfatul Părinților. 1. NAPI NAPI – legume dulci, bogate în vitamine și minerale Conțin carotenoide care protejează împotriva cancerului a bolilor de inima și a infecțiilor. De asemenea, acestea mențin sănătatea ochilor. Napii sunt bogați în fibre și în vitamine precum vitamina K (ajută la sănătatea oaselor), vitamina C, acid folic, vitamina B6, magneziu și potasiu. În plus, napii reduc nivelul colesterolului rău și sunt o sursă excelență de calciu (protejează împotriva osteoporozei). Napii sunt legume dulci și crocante, asemănătoare cu cartofii dar diferit în conținutul de nutrienți. Napii conțin vitamina C, care acționează ca antioxidant și protejează celulele de efectele stresului oxidativ. Conțin și tiamină și niacină, vitamine din complexul B ce contribuie la sănătatea pielii, părului și a vederii și ajută la producerea energiei din alimente. Conține și minerale ca fier și potasiu. Rădăcina de nap conţine peste 80% apă şi este foarte bogată în calciu (de patru ori mai mult ca varza), fosfor, potasiu, magneziu şi sulf, grăsimi şi proteine, dar şi vitaminele A, B şi C, iod şi zaharuri (7,4%). Seminţele conţin un ulei comestibil, iar frunzele au fier şi cupru.Conţinutul bogat în vitamina C (de două ori mai multă decît portocala) face din nap un adevărat inamic al tumorilor. Previne apariţia diverselor forme de cancer, a astmului şi a tulburărilor oculare, scrie doctorexpres.ro. Napii sunt buni în tratamentul bolilor de inimă, al anginei pectorale, cît şi pentru scăderea tensiunii arteriale. Consumul de napi diminuează şi riscul apariţiei obezităţii sau a diabetului zaharat. Napul conţine cantităţi importante de vitamine din gama B, o adevărată armă în lupta cu stresul, anxietatea şi depresia. Iar proprietăţile diuretice ale napilor îl fac util ca remediu pentru tratarea litiazei urinare, a cistitei, dar şi a gutei. 2. ACAI ACAI – Fructe negre asemănătoare cu afinele Aceste micuțe fructe negre sunt o sursă de anotocianina, care menține sănătatea inimii, ajută la pierderea în greutate, conțin o mulțime de antioxidanți, reduc inflamatiile și îmbunătățesc circulația, protejează pielea împotriva degenerării celulare. Acai este fructul palmierilor cu același nume din Brazilia. Palmierii de acai cresc în pădurile amazoniene, fructele lor fiind de secole principala sursă de hrană. Se mai numesc și „fructele care plâng”, potrivit legendei care spune că ar fi apărut din lacrimile ficei unui șef de trib amazonian. Fructele de acai protejează organismul împotriva bolilor și a îmbătrânirii. Din fructe se face o pastă foarte nutritivă. Un fruct de acai are o mare putere antioxidantă, este de 35 de ori mai puternic decât portocalele și de 10 ori mai puternic decât merele, murele, zmeura și cireșele. Conform unor studii, fructele de acai conțin o cantitate mai mare de antioxidanți decât afinele, fibre alimentare, vitaminele B1, B2, B3, vitamina C, vitamina E, Omega-3, Omega-6 și Omega-9, potasiu și calciu. Fructele de acai ajută la un somn sănătos și liniștit. Prin conținutul său de aminoacizi, aceste fructe relaxează mușchii, deci la un somn bun și relaxant. Vitamina B pe care o conține ajută la reglarea somnului și trezirii creierului, prin serotonina produsă (în creier și intestin) din aminoacidul esențial triptofan. 3. ULEI DE NUCI DE COCOS COCOS – Ulei de cocos, superaliment Ajută corpul să absoarbă alți nutrienți, poate fi gătit la temperaturi foarte înalte, conține monolaurina, un nutrient care se găsește doar în laptele matern, ajută la controlul diabetului. Poate fi folosit că tratament de par. 4. SEMINȚE DE CHIA CHIA – Semințe pline de nutrienți Conțin Omega 3, te ajută să rămâi hidratat, reglează nivelul glicemiei. Sunt bogate în proteine, complex de vitamina B, calciu, potasiu și fibre.
Se spune că „chia“ înseamnă putere, iar oamenii foloseau aceste minuscule semințe albe și negre ca un amplificator de energie.
Acum se știe că semințele de chia sunt bogate în nutrienți, cu un conținut ridicat de acizi grași Omega-3 sănătoși, carbohidrați, proteine, fibre, antioxidanți și calciu.
Semințele de chia au o aromî asemănătoare cu a nucilor.
Antioxidanții găsiți în semințele de chia pot ajuta la combaterea radicalilor liberi din organism. Radicalii liberi provoacă stres oxidativ și leziuni celulare.
Semințele de chia conțin quercetină, un antioxidant care poate reduce riscul de a dezvolta mai multe afecțiuni de sănătate, inclusiv cele cardiovasculare.
Acidul cafeic, un antioxidant care se găsește în semințele de chia, poate ajuta la combaterea inflamației din organism 5. LINTE ȘI FASOLE LINTEA – „mâncarea săracului”, bogată în antioxidanți. vitamine și minerale Bogate în fibre solubile sunt excelente pentru scăderea colesterolului, bogate în fier. Dacă sunt consumate cu alimente cu conținut ridicat de vitamina C, maximizează absorbția fierului. Bogate în proteine și fibre sunt foarte sățioase. Sunt foarte bune pentru că au un conținut ridicat de fibre, fier, magneziu, fosfor și proteină și au un conținut extrem de scăzut de grăsimi. Legumele-boabe precum fasolea, lintea, mazărea, soia, quinoa se numără printre vegetalele cu cel mai bogat conținut de elemente nutritive. Sunt în primul rând o sursă importantă de proteine, dar și de glucide cu absorție lentă, potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic. Prin consumul de linte putem combate anemia şi putem trece cu bine peste momentele de oboseală şi stres. Este ideală în dietele de slăbire. Are un conţinut caloric mic, iar prin conţinutul de fibre şi proteine oferă o senzaţie de saţietate de lungă durată. Fasolea este săracă în grăsimi, fasolea contribuie la scăderea tensiunii arteriale și astfel poate reduce semnificativ riscul apariției bolilor cardiovasculare, reducând nivelul colesterolului rău. Combate anemia, fiind bogată în fier. Poate înlocui carnea, având un conținut ridicat de proteine valoroase. De asemenea, fasolea are un conținut scăzut de calorii. Previne apariția diabetului de tip II, fiind bogată în glucide sănătoase și încetinește absorbția glucidelor, zaharurilor în organism. De aceea este recomandată în dieta persoanelor care suferă de diabet de tip II. 6. AFINE AFINE – beneficii complexe pentru sănătate Conținut mare de antioxidanți, previn infecțiile, bogate în selenium, zinc, fier, vitamina C, complex de vitamina B, vitamina E. Ajută la menținerea sănătății creierului și sunt bogate în fibre. Cercetările arată că afinele pot ținti grăsimea fix în locurile cele mai importante prin complexul de antioxidanți și proprietățile diuretice. Fac minuni în cazul persoanelor cu grăsime acumulată în zona abdominală. Bogate în fibre, afinele sunt importante și pentru sistemul digestiv. Fibrele, antioxidanții și alte substanțe active din afine reglează digestia, echilibrează flora intestinală și te scapă de probleme digestive precum indigestia, constipația, diareea sau crampele. De asemenea, afinele ajută procesul de detoxifiere inițiat de rinichi și ficat, potrivit doc.ro. Afinele te apără de boli neurologice, cardiovasculare și de cancer. Afinele pot însănătoși celulele și pot distruge formațiunile cu risc tumoral. Flavonoidele din afine protejează țesuturile de efectele nocive ale radicalilor liberi. 7. MACA MACA – superaliment ce ajută la creșterea fertilității Este un afrodisiac puternic – pentru ambele sexe, îmbunătățește energia, forță și rezistență;Reduce anxietatea și depresia. Partea comestibilă a acestei plante este rădăcina, care are forma asemănătoare cu cea a unei ridichi, iar culoarea sa variază de la crem la roz deschis, până la mov sau chiar negru. Este bogată în vitamine și minerale, are un gust plăcut, ușor picant, și o aromă bogată de malț.
Rădăcina de maca se poate consuma sub formă de pudră de maca sau extract, ambele variante găsindu-se destul de ușor în magazinele cu produse bio sau în cele naturiste. O putem consuma şi sub formă de capsule de maca, însă pudra este mai ușor absorbită și asimilată de organism.