Cei mai mulți pensionari de lux români vin din magistratură – Cea mai mare pensie specială lunară depășește 4.300 de euro – Date oficiale

Numărul românilor care au încasat pensii de serviciu în luna iunie a fost de peste 10 mii, dintre care jumătate sunt foști procurori și foști judecători. Datele au fost făcute publice de Casa Națională de Pensii.  

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2023, de 10.281 (la fel ca şi luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.271 (plus 19 faţă de mai), fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), prezentate de agerpres.ro.

 

CEA MAI MARE PENSIE DE LUX DIN ROMÂNIA: 21.572 de lei, din care doar 5.256 de lei sunt din contribuții

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.572 lei, din care 19.756 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.256 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

 

CÂȚI PENSIONARI DE LUX SUNT ÎN MAGISTRATURĂ

 

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu în magistratură, potrivit  Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, este de 5.271, cu 19 mai mult față de luna mai. 

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.650 de pensionari, pensia medie fiind de 5.136 de lei, din care 2.454 de lei suportaţi din bugetul de stat. 

Potrivit datelor din luna mai 2023, erau vacante 1.129 de posturi de judecători, dintr-o schemă de 5.304 posturi, respectiv 818 posturi vacante de procurori, dintr-o schemă de 2.948 posturi, scrie HotNews.ro. Numărul mare al locurilor vacante este rezultatul valului de pensionări din magistratură din ultimii ani, ca urmare a discuţiilor din spaţiul public privind eliminarea pensiilor speciale.

 

CÂȚI PENSIONARI DIPLOMAȚI ARE ROMÂNIA și CE PENSIE SPECIALĂ PRIMESC

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iunie un număr de 732 persoane. Pensia medie era de 5.815 de lei, din care 2.547 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

 

CÂȚI FOȘTI ALEȘI DIN ROMÂNIA PRIMESC PENSIE SPECIALĂ

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 714 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.054 de lei (2.494 de lei de la bugetul de stat).

 

CÂȚI PENSIONARI SPECIALI ROMÂNI SUNT ÎN AVIAȚIE

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.364 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.512 de lei, din care 7.507 lei suportaţi din bugetul de stat.

 

PENSIONARII SPECIALI DE LA CURTEA DE CONTURI

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 550 de persoane, media fiind de 8.493 de lei, din care 2.800 de lei cota suportată din bugetul de stat.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *