Cod portocaliu și cod galben de fenomene extreme – HARTA cu zonele vizate de furtuni puternice

Vineri, de la ora 12.00 până sâmbătă, la ora 10.00, codul galben va fi activ în Transilvania, Muntenia, Dobrogea, mare parte din Moldova și zona montană. În aceste regiuni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor fi de peste 40 l/mp.

Tot vineri, dar de la ora 14.00 până sâmbătă, la ora 6.00, codul portocaliu va fi valabil în sudul și sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia. Aici vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, iar cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp.

În Muntenia și Oltenia, disconfortul termic va persista vineri pe alocuri, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, au explicat speciliștii.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *