Hernandez Gonzalez a suferit un KO în runda a doua a meciului cu Bryan Mercado, un alt tânăr pugilist care îşi făcea debutul la profesionişti, pe data de 25 martie.
Boxerul a murit la o săptămână după ce a fost externat dintr-un alt spital din Managua, unde se aflase în comă, conform familiei, conform Agerpres.
După 22 de zile de comă şi o operaţie pe creier, el şi-a revenit parţial, dar a rămas cu sechele. După externare, el a acuzat o stare de rău, neputând respira. Transportat la un spital, unde i-a fost diagnosticată o pneumonie, el a murit ulterior în urma unui stop cardiac, conform familiei.
Familia boxerului a precizat că acesta a plecat acasă după meci, în localitatea sa natală La Dalia, dar cu o durere puternică de cap. El a fost transportat apoi la spital, unde a intrat în comă.
Hernendez Gonzalez este al doilea pugilist nicaraguan decedat în urma unui meci în ultimii opt ani. Primul a fost David “El Terry” Acevedo, tot în vârstă de 23 de ani, care a murit la spital în 2015, în urma unui KO suferit în ultima repriză a unui meci.