Ministrul Radu Oprea: România are posibilitatea de a deveni un hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei

El a opinat, sâmbătă, la o conferinţă organizată de PES activists România şi PSD, că social-democraţii sunt mult mai pregătiţi pentru a putea veni cu măsuri bune în timp de criză.

“Suntem mult mai aproape de cetăţeni, pentru că înţelegem mai bine nevoile pe care le au oamenii şi pentru că înţelegem felul în care putem redistribui în aceste momente de criză resursele societăţii, neuitând întreprinderile mici şi mijlocii, microîntreprinderile, care astăzi reprezintă peste 95% din totalul numărului de companii şi forţei de muncă din Uniunea Europeană. Lucrul acesta s-a văzut în timpul crizelor succesive, felul în care am înţeles că cea mai bună măsură de protecţie socială în Europa o reprezintă locul de muncă bine plătit şi acesta este un crez al social-democraţilor de a încuraja prin măsuri şi a susţine economia, astfel încât să avem locuri de muncă bine plătite”, a punctat Radu Oprea.

El a menţionat că de la acest concept s-a plecat şi în noul program de guvernare, prin măsuri punctuale, scheme de sprijin care să încurajeze economia românească.

“Ne dorim să avem cât mai multe produse româneşti de calitate pe mesele românilor şi să devenim exportatori în Europa şi în lume”, a adăugat Radu Oprea.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *