Orice medicament are menţionată pe ambalaj informaţia privind temperatura optimă de păstrare. Din acest punct de vedere, medicamentele se pot împărţi în trei mari categorii: cele care pot fi păstrate la temperatura mediului ambiant (dar sub 25 grade Celsius), cele care necesită păstrarea la loc răcoros (între 15 şi 25 de grade Celsius), dar şi cele care au nevoie de o temperatură între 2 şi 8 grade Celsius şi necesită păstrarea la frigider.
Ce medicamente nu trebuie să lipsească din bagaj când plecați cu copii in vacanțăMedicamente ce trebuie ținute obligatoriu în frigider
În ceea ce priveşte insulina, serurile şi antibioticele injectabile, acestea se păstrează la frigider, însă nu în congelator. Se recomandă ca şi siropurile de tuse să fie păstrate la frigider după deschidere. Oricum, medicamentele păstrate „la rece” nu vor avea o perioada de valabilitate mai lungă din acest motiv.
Nu stocați medicamentele în cutia pentru păstrat legume (cu exceptia indicației contrare) deoarece temperatura din acest compartiment este mai mare de opt grade și încercați să nu atingeți medicamentele de pereții frigiderului ori de alimente.
Cum transportăm medicamentele
O grijă sporită trebuie avută, în cazul medicamentelor de orice fel, şi în timpul transportului. Dacă, spre exemplu, plecăm în vacaţă şi avem de făcut un drum lung, niciun fel de medicament nu-l vom expune razelor solare. Pentru medicamentele care nu necesită condiţii speciale de păstrare vom folosi genţi termoizolante, iar pentru cele care au nevoie de temperaturi scăzute, eventual o ladă frigorifică pe care să o cuplăm la brichetă.
MITUL aspirinei luate zilnic a fost spulberat de cel mai amplu studiu: De ce provoacă anemie gravă – Cine este cel mai vulnerabilCe se întâmplă dacă folosești medicamente expirate
Nu folosi medicamentele după perioada de expirare a valabilităţii, pentru că pot produce reacţii toxice. Nu lăsa fără capac unguentele şi cremele, pentru că în contact cu aerul se deteriorează. Astfel, este posibil să simţi un miros ciudat, de rânced, chiar şi înainte de încheierea perioadei de valabilitate. În acest caz, mai bine le arunci.
Sursă text: Click.ro