Căminele groazei. 47 de dosare penale, deschise în urma controalelor efectuate de autorități. Verificările, încă deschise în București și Ilfov

“Aceste verificări sunt încheiate aproape în proporţie de 100%. Mai precis – peste 97%. În 40 de judeţe controalele au fost încheiate. Au rămas deschise Bucureştiul şi judeţul Ilfov. S-au luat mai multe măsuri de suspendare, retragere a autorizaţiei sau de închidere efectivă a acestor centre şi există deja 47 de dosare penale deschise de organele de anchetă în aceste cazuri”, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a prezentat datele furnizate de către Ministerul Afacerilor Interne, în urma acestor controale.

Anterior acestui anunț, premierul Marcel Ciolacu a precizat joi dimineaţă că în urma controalelor efectuate la nivel naţional au fost identificate probleme grave în activitatea unor centre pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi din judeţele: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi în Bucureşti, “mai ales” în Sectorul 1.Marcel Ciolacu a cerut, în ședința de Guvern de joi dimineață, demiteri de șefi în mai multe județe și a anunțat că Poliția a deschis anchete la unele inspectorate.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *