Senatorul liberal i-a reproşat lui Alexandru Rafila că normele de aplicare la Planul Naţional de Luptă Împotriva Cancerului nu au fost elaborate. Preşedinta Comisiei pentru apărare din Senat a mai afirmat că “cineva se joacă” cu dreptul acestei categorii de bolnavi şi “va trebui să răspundă inclusiv juridic pentru acest lucru”.
O dezbatere publică a fost organizată de Ministerul Sănătăţii în sistem videoconferinţă cu tema – Ordonanţa Guvernului pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului.”Mi-aş fi dorit ca această întâlnire să aibă loc faţă în faţă, înainte să puneţi în simulacrul acesta de dezbatere… (…). Ne aflăm în situaţia în care România, pentru prima dată în 30 de ani, are o lege care aduce speranţă. Noi nu suntem la o dezbatere a unui nou plan de luptă împotriva cancerului, noi avem o lege, iar cei care sunt astăzi în faţa noastră trebuiau să facă normele. Noi suntem astăzi la o lună distanţă, când dreptul pacienţilor oncologici sau asupra dreptului pacienţilor oncologici cineva se joacă cu acest drept şi va trebui să răspundă inclusiv juridic pentru acest lucru. Nu ne mai putem juca, pentru că pacientul oncologic nu are timp de astfel de dezbateri, are timp doar de respect şi empatie din partea dumneavoastră, a celor care sunt chemaţi să faceţi normele (…). Nu ştiu unde aţi uitat empatia, mi-aş fi dorit în momentul în care v-am văzut cu o zi înainte de 1 iulie că aţi ieşit şi aţi spus: Iată, facem normele. Acea acţiune de PR politic cum că aveţi norme, că faceţi norme, aţi uitat-o”, a susţinut Pauliuc, citată de Agerpres.
Totodată, senatorul liberal la supus pe ministrul Sănătăţii unui tir de întrebări referitoare la proiectul de ordonanţă care a făcut obiectul dezbaterii.
Alexandru Rafila, aproape de plecarea de la Ministerul Sănătății – Anunț surprinzător al ministrului PSD“Cine sunt cei care au lucrat la acest proiect, dacă sunt specialiştii care au lucrat la Planul de luptă împotriva cancerului, care apoi au lucrat la ce aţi spus dumneavoastră, un nou plan pe care l-aţi anulat. Aţi spus, OK, e foarte bună legea. Nu cumva mâine vor spune că nici ăsta nu este bun. Vreau să vă spun şi să ne spuneţi public aici, cei care suntem în mediul online, dacă premierul Ciolacu ştie exact că această ordonanţă nu înseamnă normele de luptă împotriva cancerului. Pentru că premierul Ciolacu a spus altceva: Veniţi domnule ministru, joi, cu normele la Legea Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului. Aţi avut o discuţie în coaliţie pentru această ordonanţă. Vreau să spuneţi clar dacă aţi avut şi dacă s-a întâmplat acest lucru. Domnule ministru, înainte de a începe această dezbatere, vreau să ne spuneţi dacă aţi trimis pentru avize la instituţii şi dacă aţi primit avize. În situaţia în care aţi primit avize negative sau veţi primi avize negative, vă asumaţi să mergeţi mai departe cu ordonanţa sau veţi ţine cont de avizele date de instituţii. Când vor fi gata normele? (…). Nu pot să vă laud pentru inactivitatea de opt luni de zile când vorbim despre planul de cancer. Oamenii ăştia, viaţa lor e în secunde, domnule ministru, nu înţelegeţi ce se întâmplă în momentul în care o mamă îşi pierde copilul? Este inadmisibil ca bolnavii de cancer, pe 41 de grade, să vină în faţa ministerului şi nimeni, din respect, să iasă să stea de vorbă cu ei”, a afirmat Pauliuc.
În context, ministrul Rafila i-a cerut senatorului liberal să aibă un comportament civilizat şi să nu mai spună lucruri “inexacte, neadevărate”, subliniind că pacienţii oncologici au fost primiţi de Ministerul Sănătăţii.”Eu nu vreau să intru în polemică cu dumneavoastră, aţi ridicat şi tonul, vreau să avem un comportament civilizat. Aţi spus foarte multe lucruri care sunt inexacte. De exemplu, când pacienţii oncologici au venit în faţa ministerului, au fost primiţi. Dacă doriţi să vorbiţi singură, puteţi să o faceţi. Haideţi să nu mai difuzăm în spaţiul public lucruri care nu sunt adevărate. Noi încercăm prin această ordonanţă să asigurăm accesul la diagnostic şi la tratament modern, la medicină personalizată, la radioterapie de cel mai înalt nivel. Dacă dumneavoastră vă opuneţi la aceste lucruri, eu am o responsabilitate faţă de pacienţi, vă rog să respectaţi această responsabilitate”, a punctat ministrul.
Marcel Ciolacu, ultimatum pentru Alexandru Rafila: „Sunteți în contra timp” – Ministrul Sănătății, pe fărașDe asemenea, Rafila s-a referit la ordonanţa în discuţie, oferind explicaţii detaliate.”Această ordonanţă este parte a unui pachet legislativ care include normele de aplicare ale legii. Despre asta este vorba. Face parte dintr-un pachet legislativ care include normele, aceste norme din punct de vedere tehnic au fost lucrate de experţi în oncologie, nu experţi în altceva. Ele au fost elaborate, astăzi am finalizat şi punerea lor într-un format care să poată să ducă la publicarea lor sub formă de acte normative. Deci nu este vorba de ordonanţă care modifică legea, ci este vorba de un pachet legislativ, inclusiv de norme. A doua precizare este următoarea, apropo de accesul pacienţilor la servicii de diagnostic şi de medicină personalizată, de diagnostic molecular, genetic pentru toată lumea şi de medicină personalizată. Sunt 100 de milioane de lei care aşteaptă la Casa de Asigurări de Sănătate să finanţeze această lege, iar forma actuală a legii nu face posibil acest lucru. Ne dorim ca pacienţii să beneficieze de aceste teste cât mai repede şi de accesul la medicină personalizată, începând de la sfârşitul acestei luni, dacă s-ar putea. Practic, prin aprobarea acestei ordonanţe şi, consecutiv, a Hotărârii de Guvern cu programele de sănătate, inclusiv a programului de oncologie, aceşti bani devin disponibili pentru aceste teste. La fel, o metodă de radioterapie modernă – mă refer la stereotaxie – devine accesibilă acestor pacienţi”, a transmis Rafila.