Vremea se schimbă radical în Capitală: Caniculă și fenomene extreme – ANM a emis Prognoza specială pentru București

 

Administrația națională de Meteorologie a emis prognoza pentru București în următoarele 24 de ore: după caniculă extremă vin vijeliile. 

Meteorologii anunță că până joi, 27 iulie, va fi caniculă, iar temperatura maximă se va situa în jur de 40 de grade Celsius. 

Cerul va fi variabil de miercuri după-amiază, iar vântul va sufla puternic, în rafale ce vor ajunge până la 70 de km pe oră și vor fi vijelii și ploi.

Prognoza emisă de ANM este valabilă până joi, 27 iulie, la ora 10.00.

 

PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU INTERVALUL 26.07.2023 ORA 10:00 – 27.07.2023 ORA 10:00ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Va fi caniculă, disconfortul termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 40 de grade, iar minima va fi de 17…19 grade.

Cerul va fi variabil, însă începând din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 60…70 km/h), vijelie, înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice și averse.

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *