Iulie, cea mai calda lună din istoria măsurătorilor meteo. Terra a intrat în era “fierberii globale”

Temperatura medie la nivel global a fost, în luna iulie a acestui an, cu 0,33 grade Celsius mai mare decât precedentul record, consemnat tot în iulie, în urmă cu 4 ani, când media planetară a fost de 16,63 de grade Celsius.

 

Temperatura aerului a fost de asemenea cu 0,72 grade mai mare decât media pe luna iulie în celor 3 decenii precedente – 1991/2020 pentru iulie, a precizat Copernicus .

 

De altfel, încă dinainte de centralizarea rezultatelor la nivel planetar, era evident că luna iulie a adus noi recorduri, cel puțin în Europa, iar secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că umanitatea a ieşit din era “încălzirii climatice” şi a intrat în era „fierberii globale”.

 

Un record absolut a fost atins pe 30 iulie, când s-au înregistrat 20,96 grade Celsius, iar pentru ansamblul lunii, temperatura de suprafaţă a fost cu 0,51 grade Celsius mai mare decât media (1991-2020).

Schimbările rapide și extreme ale vremii vor fi noua normalitate

„Aceste recorduri au consecinţe dezastruoase pentru oameni şi pentru planetă, expusă la evenimente extreme mai frecvente şi mai intense”, a subliniat Samantha Burgess, directoare adjunctă a serviciul european Copernicus privind schimbările climatice (CS3).

Vremea extremă face PRĂPĂD în toată lumea: Orașe sub ape, zeci de oameni morți. Tren deraiat în Suedia – Slovenia cere ajutor NATO

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *