Cozmin Gușă a explicat strategia lui Marcel Ciolacu de a aduna în jurul său posibilii adversari de stânga:
“Ciolacu își adună potențialii adversari în zona de stânga după principiul “ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape”. Probabil că va continua cu Viorica Dăncilă, Adrian Năstase până la a discuta despre un potențial succes electoral el are de trecut aceste probe care țin de obligațiile României. Eu cred că dacă s-au gândit bine este un joc sofisticat. Dacă au făcut-o altfel, e doar un joc spectaculos și atât.”, a declarat Cozmin Gușă.
Fostul premier Victor Ponta a devenit consilier onorific al actualului premier Marcel Ciolacu. Decizia privind numirea lui Ponta a fost publicată în Monitorul Oficial. Activitatea nu este remunerată.
„Atâta timp cât domnul Ciolacu, în calitatea sa de premier al României, își dorește să colaborăm în acest domeniu, sunt onorat și foarte deschis să lucrăm împreună. Cred și sper că România poate să își îmbunătățească relațiile economice cu alte guverne și cu mari investitori internaționali. Nu sunt om care preferă să stea pe margine și să critice – dacă am ocazia să sprijin și să obținem rezultate sunt bucuros! Și la nivel personal am o relație cordială cu domnul Ciolacu și îmi doresc, din toată inima, ca Guvernul pe care îl conduce să performeze în zona economică!”, a declarat Victor Ponta pentru DCNews.