Nicolae Ciucă, la Hora de la Prislop: PNL va continua să fie un promotor al comunităţilor în care tradiţiile străbat generaţiile – VIDEO

„Hora de la Prislop este locul unde tradiţiile se îmbină cu modernitatea şi unde rădăcinile noastre ca popor sunt cinstite şi respectate într-un mod autentic, atât de cei tineri, cât şi de seniori. M-am bucurat astăzi să fiu înconjurat de atât de mulţi oameni harnici şi gospodari, care pun preţ pe muncă, dar şi pe păstrarea tradiţiilor. Puterea unei ţări este dată nu doar de economie, de dezvoltarea ei tehnologică, dar şi de cultura şi obiceiurile sale”, a scris Ciucă într-o postare pe Facebook.

Potrivit liderului PNL, „Hora de la Prislop, ajunsă la a 51-a ediţie, nu e doar un obicei al comunităţii, ci un simbol al unităţii şi culturii poporului nostru, pentru că, atunci când suntem uniţi în jurul unor valori comune, suntem mai puternici”.

„Ca oameni, dar şi ca ţară. Prin astfel de evenimente păstrăm datinile noastre, dar şi educăm generaţiile tinere şi promovăm din punct de vedere turistic o zonă atât de frumoasă şi de primitoare, iar pentru acest lucru îi felicit pe organizatori. I-am asigurat pe cei prezenţi că Partidul Naţional Liberal va fi şi mai departe un promotor al valorilor şi intereselor României şi un susţinător al comunităţilor în care tradiţiile străbat generaţiile”, a transmis Nicolae Ciucă. 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *