La fel ca multe alte documente din arhivele Miliției și Securității, fotografiile tinerilor din anii `80 reținuți pe stradă sau la concerte din cauza ținutei sunt însoțite de unele descrieri hilare: “haine peticite cu inscripție PERICOL DE MOARTE și pălărie cu embleme”, “îmbrăcămintea ambelor persoane cu diverse înscrisuri (?!)”, “Jampiere și bluză cu înscrisuri US ARMY, KISS și LEVIS”.    

Demonizarea rock and roll-ului în spațiul comunist a început cam odată cu apariția stilului muzical. În 1957, presa de partid și proletcultiștii de frunte tunau și fulgerau împotriva unor presupuși rockeri, a localurilor unde se cânta și asculta rock and roll și împotriva capitalismului degenerat care l-a creat pe Elvis Presley.Atitudinea ostilă față de rock and roll s-a metamorfozat, treptat, într-un mariaj toxic, în care fiecare partener își urmărea propriul interes: Partidul comunist, pe de-o parte, sponsoriza cultura de tineret, cu speranța că o poate controla prin cointeresare, în timp ce tinerii și instituțiile dedicate lor acceptau compromisul, fie că o făceau activ, formal sau tacit. Până la urma, și vedetele rock din comunism visau să “bifeze” cât mai multe admiratoare și să ducă o viață ușor, fără grijile și îngrădirile unui om al muncii obișnuit. Nu era ceva grava sau neobișnuit ca pentru asta să fie nevoiți să cânte ceva despre patrie sau pace.Apogeul relației contradictorii între regim și cultura muzicală a tinerilor a fost atins în anii ’80. Pe de-o parte, prigoana împotriva celor care ascultau rock și emisiunile muzicale de la Radio “Europa Liberă” s-a intensificat, mai ales pe filiera Securității, dar acest fenomen nu poate fi separat de faptul că se producea o explozie a fenomenului în sine: anii ’80 au reprezentat și apogeul festivalurilor de rock sezoniere, al diverselor manifestări pentru tineret sub care erau mascate tot concerte rock, al discotecilor și videotecilor. Sigur, aprecierea trebuie interpretată în sistemul de referință al ceaușismului, cel mai retrogradă formă de neostalinism din regiune. Altfel, prin comparația cu majoritatea celorlalte țări comuniste vecine (poate cu excepția Bulgariei și cu siguranță a Albaniei), scena rock din România era mult în urmă.