S-ar părea că a fost nevoie de o tragedie, pe care opt copii și familiile lor o vor ține minte toată viața, pentru ca oamenii care ne conduc să-și arunce privirea într-o problemă care datează de ani de zile și care a făcut victime în permanență.
Ministrul Justiției, Alina Ghiorghiu, a anunțat că miercuri, 4 octombrie, a fost depusă inițiativa legislativă ”2 Mai”, la Parlament. Totodată, Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 12 octombrie 2023, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Este interesant că Iohannis își păstrează același ritm ca în vorbire și acțiunile anti-drog. La finalul mandatului, îl vedem pe ROBOCOP că-și suflecă mânecile de la costumul de 007 și declară război traficanților de droguri, „invizibili” până acum…
Ce urmează după primul PAS, respectiv convocarea CSAT, nu vom mai vedea… Pentru că, la cum se mișcă Iohannis-ROBOCOP, cu viteza melcului turbat (uneori), al doilea pas ar putea fi luat după finalul mandatului. GHINION, ne va râde robotul sarcastic în nas, așa cum a început mandatul…
Dar nici ceilalți politicieni nu sunt mai dornici să rezolve problema drogurilor și a consumului de droguri, chestiune ce pare să fi fost servită încă de acukm 15 ani, când, una câte una, autoritățile competente pentru combaterea drogurilor au fost lichidate. De ce? Cu ce scop? Și de ce atâta ipocrizie… Sunt doar întrebări retorice, la care nu va răspunde nimeni nici măcar în fața legii.
Ei bine, la ceva timp după cazul ”2 Mai”, politicienii români pozează că „dau din coate” în ceea ce privește problema, mult prea veche și cunoscută, a drogurilor.
Înițiativa legislativă ”2 Mai”, a fost depusă la Parlament
Pe modelul „Mircea, fă-te că lucrezi!”, parlamentarii PNL, care au inițiat propunerea legislativă, și-au dat seama că își doresc ca traficanții de droguri să nu mai scape de închisoare. Pe bune???
Politicienii afirmă că în cazurile traficanților, pedeapsa primită trebuie să fie închisoare cu executare și nicidecum cu suspendare, pentru ca dealerii să nu își mai poată vinde „marfa” în continuare. Serios? În ce film? Că realitatea îi cam contrazice de peste 33 de ani.
”Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă astăzi la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ. A fost solicitată procedura de urgenţă.
Prin aceasta, se propun modificări importante la două acte normative cu incidenţă asupra domeniului drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a transmis Alina Gorghiu într-un comunicat de presă, conform realitatea.net.
„Este răspunsul Partidul Naţional Liberal la tragediile din această vară. Prin acest proiect, traficanții de droguri de mare risc vor executa pedeapsa în închisoare! Nu vor mai exista traficanți de droguri cu pedepse suspendate, lăsați de fapt liberi să vândă în continuare substanțe psihoactive tinerilor”, a mai declara Alina Gorghiu.
„NORMALITATEA”: două vieți pierdute
Pentru ca această mișcare să apară a fost nevoie de doi adolescenți care să-și piardă viața din cauza toleranței statului. Pe modelul „după război mulți eroi se arată”, politicienii se bat cu pumnii în piept că se vor face schimbări. Da, sigur! Știm și noi că anul electoral începe în câteva luni…
„Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum.
Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare”, a mai detaliat Alina Gorghiu, conform realitatea.net.
„Este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri.
În acest sens, menţionăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluţionat a fost de 22.135 faţă de 18.233 în aceeaşi perioada din 2022.
Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate faţă de 8484 în aceeaşi perioadă a anului 2022”, arată ministrul. Alina Gorghiu mai precizează că, ”prin iniţiativa depusă astăzi se propune creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Modernizarea legislaţiei în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenţia UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanţe psihoactive (NSP).
Aceste substanţe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătăţii decât drogurile tradiţionale, iar preţul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri.
În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanţe psihoactive este de 12 ani. Consumul acestor substanţe la vârste fragede, provoacă consecinţe severe asupra creşterii şi dezvoltării umane”, se mai precizează în comunicat.
Klaus Iohannis dă „Examenul de capacitate” la ședința CSAT
După opt ani de mandat, Iohannis apare ca un elev care încearcă să lupte pentru o notă de trecere după anii în care a tras chiulul. Deși niciodată nu a fost convocată o ședință CSAT pe tema drogurilor, brusc Președintele României, iese la tablă în fața clasei pentru a-și arăta proaspătul interes pentru problema drogurilor.
Astfel, pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:
Consumul de droguri/alte substanțe stupefiante de către tineri/elevi – risc major la adresa siguranței individuale și naționale;
Evoluțiile privind situația de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicații pentru România;
Planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033.
În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale,” a transmis Administrația Prezidențială.
Rămâne de văzut dacă implicarea CSAT în această problemă de maximă importanță va avea vreun rezultat concret sau este un alt PRAF în ochi pentru românii care înghit ca pelicanii toate promisiunile președintelui.
Ce bine că, după două mandate, ROBOCOP nu va putea spune ca TERMINATOR: „I`ll be BACK”! Lasă-neeeee…
