Stoltenberg cere Ungariei să ratifice aderarea Suediei la NATO „cât mai curând posibil. Răspunsul președintei Katalin Novak

“Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă comună cu preşedinta ungară Katalin Novak, în contextul în care Ungaria este una dintre ultimele două ţări NATO, alături de Turcia, care nu a ratificat încă această aderare, relatează AFP preluată de Agerpres.”Ungaria a indicat în repetate rânduri că nu va fi ultima ţară care ratifică aderarea Suediei”, a spus Stoltenberg.”Acum contez pe Ungaria să îşi îndeplinească acest angajament. Parlamentul ungar trebuie să ratifice fără întârziere”, a adăugat oficialul NATO.De cealaltă parte, Katalin Novak, al cărei rol este în esenţă ceremonial, a dat asigurări că poziţia ţării sale în această privinţă nu s-a schimbat. Ea a spus că a discutat problema cu premierul ungar Viktor Orban înainte de călătoria sa la Bruxelles.Reamintim că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a trimis luna trecută tratatul de aderare a Suediei la NATO parlamentului ţării sale, care trebuie acum să-l ratifice.Suedia şi Finlanda au renunţat la decenii de neutralitate pentru a solicita aderarea la NATO, în urma invaziei Rusiei din Ucraina în februarie 2022.Finlanda a devenit oficial cel de-al 31-lea membru al Alianţei în aprilie.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *