Atenție ȘI la benzinării! ANPC a închis o benzinărie pentru furt la pompă 

Atenție ȘI la benzinării! ANPC a închis o benzinărie pentru furt la pompă. Inspectorii au mers în control după ce au primit sesizări de la clienți.

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov, sub coordonarea directorului general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a desfășurat o acțiune de verificare la stația de distribuție a carburanților din Ciolpani, județul Ilfov, aparținând operatorului economic Lukoil. Inspectorii au mers în control în urma unor sesizări.

Pentru abaterile de la legislația în vigoare, în domeniu, identificate, comisarii CRPCR București-Ilfov au aplicat  următoarele sancțiuni:

-amenzi contravenționale în valoare de 55.000 lei

-măsura complementară de oprire temporară a prestării de servcii, până la remedierea deficiențelor, pentru stația Lukoil Ciolpani.

“În cei peste 10 ani de când sunt director general, în cadrul ANPC, mi-am dorit și îmi doresc în continuare să avem toate pârghiile necesare pentru a elimina și cel mai mic atentat la drepturile fundamentale ale consumatorilor.

ANPC primește zilnic sute de reclamații

Primim zilnic sute de sesizări și informări legate de abaterile unor operatori economici. Suntem mult prea puțini pentru a reuși să fim prezenți peste tot unde ne-am dori sau unde ar fi nevoie. Cu toate acestea, în fiecare zi reușim să transmitem un mesaj puternic.

Am primit informația legată de “furtul” la pompă în urmă cu foarte puțin timp. Am considerat că se impune urgent verificarea și sancționarea acestuia.

Indiferent de cât de puțini bani sunt “făcuți” aşa și indiferent care este dimensiunea financiară a celui care o face acest lucru este de netolerat.

De fiecare dată am sperat că lucrurile se vor îmbunătăți în urma acțiunilor noastre, din păcate văd că acest lucru nu se întâmplă la nivelul pe care ni-l dorim.

Avem suficient de multă mină în pixuri pentru a ne lupta cu orice fenomen de acest gen”, a declarat Paul Anghel, director general ANPC.

La momentul controlului, au fost constatate atât practici comerciale înșelătoare – nereguli care țin de calibrarea pompelor de alimentare cu carburant, cât și referitoare la produsele aflate la comercializare în magazine.

Mai exact, la momentul controlului, operatorul economic comercializa produsul benzină ECTO 100. La ridicarea pistolului din pompa de alimentare fără acționarea acestuia, pe display-ul pompei se evidenția: Litri 0,04 respectiv 0,05, Lei 0,30 respectiv 0.37.

La determinarea cantității de produs cu vasul etalon de 20 litri, la cele două pompe s-a constatat o diferență în minus de 0,05 respectiv 0,07 litri.  De asemenea, au fost identificate la comercializare produse care nu erau depozitate în condițiile stabilite de producător, notează Realitatea PLUS. 

 

 

 

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *