Școala Profesională Lungani are profilul de lăcătuș mecanic, dar sunt înscrise atât fete, cât și băieți. Cele predispuse la abandonul școlar și absenteism sunt tinerele, care se mărită și rămân însărcinate încă de la vârsta de 15 ani, potrivit unei anchete BZI.
Directoarea unității de învățământ a afirmat că problemele încep încă de la clasa a IX-a, iar în fiecare există câte două sau trei fete care primesc bursă pentru că sunt mame minore.
Motivele invocate pentru abandon școlar sunt diverse, de la lipsa posibilităților financiare până la tradiția care le impune fetelor să se mărite de tinere, renunțând la educație, deși unele ar vrea să își continue studiile.
„Elevii încep să abandoneze școala în clasa a X-a, majoritatea fiind fete care se mărită și nu le mai lasă soțul să vină la școală, ele rămân și însărcinate și nu mai vin deloc la ore. În clasa a IX-a intră în jur de 50 de copii și abandonează aproximativ 15-20 (…) majoritatea fiind de sex feminin”, a transmis Cojocea Iordache, directorul Școlii Profesionale Lungani.
Situația de la Iași nu este una accidentală, fiind vorba de un fenomen național. Chiar zilele trecute, un studiu a arătat că un sfert dintre mamele minore din Uniunea Europeană sunt în România, iar din zece femei care nasc, una este adolescentă. Cifrele îngrijorătoare au fost prezentate de căre Organizaţia Salvaţi Copiii România, de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.