Fostul șef al Jandarmeriei Maramureș, condamnat pentru agresiune sexuală: Ce despăgubiri trebuie să plătească

Tribunalul Militar Cluj-Napoca l-a găsit pe colonelul Petru Marcel Florișteanu, fostul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Maramureș, vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la agresiune sexuală.

Colonelul Florişteanu Petru Marcel (fost șef al Jandarmeriei Maramureș) ar fi suspectat că ar fi încercat să sărute cu forța o subalternă.

Condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare

Tribunalul Militar Cluj Napoca a decis – în primă instanță – condamnarea colonelului Florişteanu Petru Marcel, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la agresiune sexuală, faptă prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 219 alin. (1) și (6) Cod penal la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă plt. N.A.R. şi l-a obligat pe inculpatul col. F.P.M. la plata către această parte civilă a sumei de 5.000 euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale.

Daunele pentru victimă

Judecătorul a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 5.000 euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății) cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 11.120 lei, reprezentând cheltuielile judiciare (plata onorariului avocațial 10.000 lei și cheltuielile de transport 1.120 lei).

Inculpatul va fi obligat să achite cheltuieli judiciare avansate de stat în sumă de 10.000 lei.

Soluția Tribunalului Militar Cluj-Napoca nu este definitivă și poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Curtea Militară de Apel, relatează Impact.ro.

Nu mai poate fi angajat la stat 3 ani.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *