
Realitatea PLUS prezintă imagini în exclusivitate cu primarul penal din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, după ce a fugit din țară.
Cătălin Cherecheș a fost surprins într-un magazin din Ungaria, încercând să cumpere o cartelă pentru telefonul mobil.
Primarul din Baia Mare a folosit, pentru a fenta autoritățile, un telefon mobil vechi, și nu un smartphone, pentru care avea nevoie de o cartelă. Acesta a mers la magazin sperând să-și procure una, însă tehnologia i-a venit de hac și nu a reușit să-și schimbe cartela.
Pus în dificultate, Cherecheș a decis să părăsească magazinul fără să-și ducă la bun sfârșit intenția.
Imaginile demonstrează că primarul Cherecheș a fost tot timpul sub observația autorităților.
Din Budapesta, Ungaria, fugarul a plecat spre Germania, unde a și fost prins de altfel.
