Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Iași a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” după ce a aruncat o petardă fix lângă canistra cu benzină.
Tatăl copiilor nu a prevăzut că obiectul explozibil va ajunge lângă o canistra cu benzină.
Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice
Accidentul tragic a avut loc în seara zilei de 2 decembrie. Bărbatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, a detonat o petardă în apropierea vilei sale din Galata, Iași. Acesta nu și-a dat seama că obiectul explozibil va ajunge lângă o canistră cu benzină, care a luat instantaneu foc.
Din nefericire, în apropierea canistrei se aflau copiii săi, pe care acesta a încercat să-i protejeze și s-a ales cu arsuri la nivelul feței și corpului.
„Am văzut ambulanțe, dar nu știam ce s-a întâmplat. Băiatul ăsta e mutat recent aici, are cam un an. Locuiește cu soția lui și are trei copii, doi sunt de grădiniță, cam așa, iar unul e mic, bebeluș”, a declarat o vecină a bărbatului, citataă de 7Media.ro.
Vecinii susţin că acesta este un om liniștit
„E om liniștit, serios, nu aţi văzut ce vilă are, dar era băut, toată lumea mai bea şi s-a întâmplat ceea ce știți. Pentru copiii lui s-a băgat în foc, ca să nu pățească ei ceva”, a declarat un alt vecin de-al bărbatului, citat tot de 7Media.ro.
Bărbatul a suferit arsuri pe circa 75 la sută din suprafața corpului, starea sa fiind gravă.
