Zilele de 6 și 7 ianuarie au fost declarate sărbători legale de odihnă, după ce președintele României a promulgat legea
Pe 6 ianuarie, creștin-ortodocșii celebrează Botezul Domnului, iar pe 7 ianuarie, se sărbătorește Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Ce zic reprezentanții Patriarhiei Române
Începând cu anul 2024, zilele de 6 și 7 ianuarie vor fi oficial recunoscute ca zile libere pentru români, potrivit unei legi recent promulgate de președintele României.
Pe 6 ianuarie, creștin-ortodocșii celebrează Botezul Domnului, o sărbătoare semnificativă în tradiția creștină. Urmată de aceasta, pe 7 ianuarie, are loc sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Patriarhia Română a salutat această decizie și a subliniat că aproximativ 95% din populația țării nu va lucra în aceste zile.
„Pentru creștinii ortodocși, Praznicul Botezului Domnului (6 ianuarie) se numără între cele mai importante sărbători religioase, alături de Învierea Domnului (sărbătoare cu dată schimbătoare), de Nașterea Domnului (25 decembrie), dar și de alte praznice numite, în practica și tradiția creștină ortodoxă, împărătești, datorită însemnătății lor în cadrul istoriei mântuirii.
Sărbătoarea Botezului Domnului este cinstită, la aceeași dată (6 ianuarie), și de către credincioșii romano-catolici, greco-catolici și penticostali, deci în total beneficiază de această sărbătoare legală în care nu se lucrează aproape 95% din populația României”, a transmis Realitatea Plus, care citează Patriarhia Română într-un comunicat oficial.
Câte zile libere vor avea românii în 2024
- 1 şi 2 ianuarie
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române)
- Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paştelui), prima şi a doua zi de Paşti
- 1 mai
- 1 iunie
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului)
- 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României);
- 1 decembrie
- 25 și 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun)
